Adesea ne dorim sa schimbam vieti, sa ne lasam amprenta asupra societatii prin munca si dedicarea noastra. Sa avem o misiune prin care sa ramanem in memoria colectiva cu lucruri frumoase, care sa dezvolte o comunitate sau de ce nu, o tara.

Recent, am avut placerea sa-i intalnim pe cei de la Asociatia Life is Better with Friends, oameni care sunt implicati in proiecte de voluntariat si prin misiunea lor doresc sa ajute generatiile tinere sa aibe acces la educatie si sa beneficieze de tot sprijinul necesar pentru a se dezvolta sanatos si armonios.

Echipa Life is Better with Friends s-a intregit in 2017, demarand proiecte care sa ajute la sustinerea familiilor nevoiase, prin donatii sau daruri pentru copiii aflati in dificultate.  Visul lor este sa infiinteze un centru de zi in Craiova. Un loc cald si primitor, unde sa poata oferi copiilor toata atentia si grija de care ei au nevoie pentru a se dezvolta frumos. Oameni deosebiti care muncesc si lupta pentru ca cei mai putini norocosi sa poata avea acces la informatie, educatie si alte lucruri esentiale in dezvoltarea lor.

Faptele incomensurabile, impactul pozitiv si dorinta de schimbare in bine, sunt pentru cei din echipa Life is Better with Friends, cel mai pretios profit. Isi dedica din timpul lor valoros pentru a aduce o schimbare pozitiva, sadind semintele unor valori trainice la radacina societatii, ajutand copiii si tinerii sa devina adulti integri, sanatosi si impliniti.

Ne bucuram nespus ca impartasim si promovam aceleasi valori. Tocmai de aceea ne-a facut placere sa punem umarul si sa contribuim in felul nostru la povestea lor magica si la obiectivele pe care echipa si le-a propus.

Descoperiti comunitatea Life is Better with Friends accesand https://www.betterwithfriends.ro