Vorbim în retrospectivă despre cea de-a 19-a ediție a GPeC SUMMIT care s-a încheiat ieri și unde am fost încântați că am fost parteneri și că am participat.
Marketingul nu se schimbă, ceea ce se schimbă însă sunt regulile după care noi trebuie ca să ne modelăm pentru a fi pe placul celui mai important pion – Clientul.
Ediția din 2024 a fost așa cum ne-a obișnuit până acum – plină de informații și de oameni care râvnesc informații.
Pentru a rămâne în pas cu evoluțiile din industrie, GPeC SUMMIT și-a propus pentru al 19-lea an să adune laolaltă profesioniști naționali cât și internaționali.
Scurtă recapitulare a agendei
Pe scena Teatrului Național București au urcat speakeri naționali și internaționali
Dintre speakerii care și-au împărtășit din cunoștințe se numără:
Avinash Kaushik – ne-a împărtășit un cadru pe care îl putem utiliza pentru a ne reorienta întreaga practică de marketing și analiză în jurul adăugării de valoare. Cele trei niveluri, cei 6 mari KPI, marketingul de brand câștigător și cum să folosim Machine Learning/AI ca prieten.
Michael Aagaard – Dezamăgirea este o emoție umană puternică și dureroasă care modelează totul, de la modul în care ne simțim și ne comportăm până la modul în care învățăm și ne amintim.
Am aflat cum să construim experiențe mai bune și cu un grad mai mare de conversie pentru utilizatorii și clienții noștri.
În plus am aflat ce este dezamăgirea dintr-o perspectivă psihologică și neurologică.
Dale Bertrand – Am notat informații esențiale despre ingineria inversă a inteligenței artificiale a Google: deblocarea oportunităților SEO emergente
Jessica Best – Această sesiune ne-a învățat despre frustrările creative ale marketingului prin e-mail și ne-a arătat cum să folosim datele pentru a-l face să funcționeze cu adevărat.
Valentin Radu – care ne-a împărtășit trei povești diferite despre vânzări din care am tras concluzii interesante.
Cristian Orășanu – Ne-a vorbit despre personajul care a acaparat poveștile tuturor – AI-ul. Metode actuale pentru îmbogățirea datelor despre produse, unde poți folosi în siguranță conținutul generat fără a pune în pericol SEO, utilizarea Inteligenței Artificiale pentru a evita conținutul duplicat și alte informații care face din A.I un aliat nu ceva de care să ne temem.
David Mannheim – În orice treabă care trebuie făcută, există un element de distracție.
David aruncă o privire amuzantă și gamificată asupra modului de a personaliza (în sfârșit). Pornind de la învățămintele sutelor de interviuri pentru cartea sa – Persoana în personalizare – precum și de la aplicația pe care a văzut-o în călătoriile sale.
Informații și cursuri
La începutul Conferinței ne-am delectat cu o cafea caldă și am avut timp să socializăm în mijlocul Comunității Digital.
Conferința a început cu pannel-urile despre marketing și e-commerce-ul din România și cu GPeC Expo, unde am cu 30+ furnizori de servicii E-Commerce și Marketing Online, unde am putut schimba contacte și obține lead-uri.
Suntem bucuroși că echipa Pion Media a participat și că am fost parteneri media la acest eveniment cu oameni și content de calitate care sperăm că va continua mult timp de acum încolo.